Parlamentarii vor să-și treacă NUMERELE DE TELEFON LA SECRET. Oltean: „Eu nu vorbesc la telefon lucruri care, în opinia mea, sunt ilegale”

Publicat: 22/11/2013, 14:43
Actualizat: 21/03/2015, 11:37

Un curent mai vechi care a bântuit Parlamentul și în legislatura trecută a fost brusc reactivat: convingerea că aleșii sunt de la A la Z ascultați de serviciile secrete. Temerile pe care parlamentarii nu și le ascund au răzbătut până în documente oficiale ale Camerei Deputaților prin care instituția cere, la licitația pentru abonamentele telefonice din următorii trei ani, numere secrete și asigurarea confidențialității convorbirilor.

Niciun operator de telefonie nu poate însă garanta că un abonat nu va fi ascultat. Legislația pe care tot parlamentarii au votat-o permite interceptarea oricărei convorbiri telefonice de către SRI cu condiția să existe un mandat prealabil de la judecător sau, pentru cazuri speciale, de la procuror. Din datele oficiale, în România se acordă anual în jur de 20.000 de mandate, între care 3.000 în dosare de siguranță națională.

„Toată lumea are paranoia asta, nu numai parlamentarii. Nu vezi că una-două apar stenograme?”, îi justifică Viorel Hrebeciuc (PSD), abia ieșit de la întâlnirea retrânsă cu Victor Ponta pentru comisia „Călărași”, dând fuga la lift.

Din cercul restrâns care, cu tot cu Hrebenciuc, a prins toate vremurile în parlament după Revoluție, în fața unui alt lift, Ioan Oltean se scutură de prejudecăți: „Așa ceva (interceptarea generalizată, n.red.) este în conflict cu reglementările legale în vigoare. Eu sunt ascultat tot timpul, nu mă tem. Nu cred că trebuie să vorbesc la telefon lucruri care sunt… nu vorbesc la telefon lucruri care în opinia mea sunt lucruri ilegale. Că din context anumite informații pot fi scoase, e o realitate pe care o întâlnim cu toții. Nu cred că trebuie să facem din aceasta o problemă care să ducă la asigurarea unei protecții suplimentare a convorbirilor parlamentarilor”, spune sobru.

Zgonea nu se implică, Hrebenciuc îi înțelege pe cei cu „obsesia de-o viață”

Cu o temere vecină cu obsesia recunoscută doar pe jumătate, parlamentarii și-au făcut auzit punctul de vedere la vârful Camerei. Ca urmare, în caietul de sarcini al licitației anunțate în Sistemul Public de Achiziții Publice pentru abonamentele telefonice din următorii trei ani, Secretariatul General al Camerei Deputaților a luat poziție, cerând explicit celor care vor să livreze telefoane și servicii de 1.200.000 de lei aleșilor „asigurarea confidențialității convorbirilor” și ca „numerele să fie neinformabile”.

Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, nu se dezminte. Consecvent în neimplicarea în subiecte tabu, se sustrage precaut de la a confirma sau nu paranoia interceptărilor în Parlament: „Nu eu fac licitații, nu am nimic de spus”, expediază subiectul și se face nevăzut după aceleași uși glisante, grăbindu-se la meci. Spre deosebire de proiectele de lege, returul România-Grecia nu suferă așteptare.

Oficial, pe holurile Parlamentului domnește relaxarea. Microfoanele sunt de domeniul trecutuilui, iar interceptările fără mandat amintiri din comunism. „Nu am avut niciodată o temere. Și dacă ascultă, n-am ce ascunde. Unii trăiesc cu obsesia asta de-o viață”, observă Viorel Hrebenciuc – cunoscut pentru tactul cu care vorbește la telefon – fiorul pe șira spinării doar la „unii”. Pe aceștia îi înțelege însă, cu gândul la dosarul „Referendumul”: „Anul trecut ar fi fost sute de mandate în dosarul referendumului. Cred că și de asta au cerut așa ceva (asigurarea confidențialității convorbirilor, n.red.)”.

Viorel Hrebenciuc. Mediafax foto

Ciuhodaru, în România top secret: „Eu mă simt în siguranță când știu că sunt ascultat”

În PPDD, interceptarea e un dat, însă unul cu care se poate trăi. „Eu mă simt atât de în siguranță când știu că sunt ascultat de toți cei care trebuie să mă asculte încât nu este niciun fel de problemă. Probabil cei care au lucruri de ascuns au o problemă. Nu înțeleg de ce Camera Deputaților se erijează în serviciu top secret. Mai grav este că se extinde această molimă a secretizării. În curând România va fi o țară top secret în care nimeni nu va ști ce se întâmplă”, crede deputatul trecut și „ascultat” prin mai toate partidele într-un mandat și jumătate.

În logica României top secret, i se pare și regula „numerelor neinformabile”. „Există o fractură între parlamentari și omul obișnuit. Numărul meu de telefon este pus la liber pe site-ul Camerei Deputaților. N-ar fi rău ca fiecare să aibă numărul pus la liber. Le-am putea face bucuria de a-i suna în fiecare zi și poate lucrurile se vor schimba”, se iluzionează, găsind, pe loc și un slogan de promovat în plen: „Telefonia salvează România”.

De ce vor parlamentarii numere secrete. Iordache: „Am fost la Roșia Montană și în piață erau fluturași care puneau la dispoziție telefoanele la toată lumea. E anormal”

Între juriști, lucrurile se complică, părerile se împart. „Numerele sunt secrete în sensul că operatorul respectiv nu le poate da el, faci cerere la BP sau la Grup și le dă”, găsește deputatul Florin Iordache portița strâmtă spre minima transparență.

Numai cine n-a fost parlamentar și nu și-a văzut numărul în piața publică nu înțelege, crede Iordache, alt PSD-ist cu vechime în Casa Poporului. „Exista suspiciunea că cine l-a luat și are numărul lui de telefon poate să-l pună la expoziție publică și îl dă în piață. Spre exemplu, am fost la Roșia Montană și în piață erau fluturași care puneau la dispoziție telefoanele la toată lumea. Lucru care-i anormal”, explică pe ton grav președintele Comisiei Juridice.

Ioan Oltean. Mediafax foto

Din Opoziție, Ioan Oltean s-a resemnat. „Numărul meu e de notorietate națională”, își amintește cu zâmbet cumpătat farsa din 2009, când, la inițiativa unui coleg de la UDMR care a vrut să-i demonstreze neatenția, și-a supus atunci la vot propriul număr de telefon. Episodul a avut loc la dezbaterea bugetului de stat, când deputatul Mate Andras i-a cerut lui Oltean, care conducea ședința de plen, să supună la vot un amendament „la poziția 0722, în cadrul anexei 3/03” numerotat cu ultimele trei cifre ale numărului său de telefon. Oltean nu numai că l-a supus la vot, dar i-a și mulțumit lui Mate pentru concizie.

„Un parlamentar este o persoană publică el trebuie să fie și poate să fie contactat nu numai de electoratul său, ci de oricine dorește să comunice ceva”, întoarce Oltean farsa în avantaj.

Deputații se înnoiesc cu telefoane și tablete

Cu 1.219.355 de lei plus TVA, deputații plănuiesc să-și asigure abonamentele pentru telefoanele mobile și pentru tablete pentru trei ani de acum înainte. Până pe 7 ianuarie, când vor fi deschise ofertele, Camera Deputaților le-a cerut operatorilor de telefonie mobilă să facă, în acești bani, o propunere pentru minimum 350 și maximum 900 de abonamente de voce, 24 pentru internet 3G/ 4G pe mobil și alte 24 pentru internet 3G/ 4G pentru tablete, laptop-uri și PC-uri. Numărul exect al acestora va fi stabilit „în funcție de necesități”.

Dincolo de cerințele standard, deputații doresc „numere neinformabile” alocate „dintr-o plajă rezervată în acest sens”, „asigurarea confidențialității convorbirilor”, „servicii 3G, 3G broadband și 4G”, „reportarea minutelor și a sms-urilor neutilizate”, internet la viteză maximă, „suport pentru abonați la sediul beneficiarului (la inițierea serviciilor, pentru configurări, setări)”, „asistență tehnică de urgență 24 ore/zi, 7 zile/săptămână” și personal dedicate acestui contract.

Gratuit, deputații cer câte un telefon sau, dacă au și abonament de date, câte o tablet nouă, modele nu mai vechi de un an și jumătate. În prezent, parlamentarii au primit de la Camera Deputaților telefoane BlackBerry 9320, Samsung Galaxy Y, Nokia Asha 302 și Nokia C2, și tablete Samsung Galaxy III, 7.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”